Dex.Ro Mobile
Vezi 38 expresii

NÚME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim, arătăm cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. în numele = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă = să mă desconsideri dacă, să nu mă mai recunoști dacă A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține(la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo sa-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de = a) cu titlul de, sub formă de, în chip de; b) sub pretext că, pe motiv că, spunând că; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că = a se spune despre cineva că 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen. (Sursa: DEX '98 )

NÚME n. 1) Denumire dată unei ființe sau unui obiect pentru a le individualiza. ◊ ~ mic prenume. ~ de botez nume care se dă când se botează copilul. ~ de familie nume purtat de membrii aceleiași familii și transmis de la părinți la copii. Ziua ~lui onomastică. A spune (sau a zice) pe ~ a) a rosti numele cuiva; b) a se adresa cu numele; b) a numi direct, fără ocolișuri. Zi-i pe ~! a) spune-mi numele (că l-am uitat); b) numește direct! Să nu-mi (mai) zici pe ~ se spune când cineva este ferm convins de un lucru și vrea să-l creadă și alții. A da (sau a pune) ~ a (de)numi. Cum ți-i ~le? cum te cheamă? În ~le cuiva sau a ceva a) pentru binele sau pentru cauza cuiva sau a ceva; b) din partea cuiva sau a ceva; din împuternicirea cuiva. În ~le legii având la bază prescripțiile legii. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de ~ a nu mai ști nimic despre cineva; a nu mai avea nici o veste despre cineva; a-i pierde urma. Să nu-ți mai aud de ~ nu mai vreau să știu de tine. 2) Cuvânt prin care este calificat cineva sau ceva; calificativ. ◊ Cu (sau sub) ~ de prezentân-du-se ca; sub formă de; în chip de. A (nu) lua în ~ de rău a (nu) presupune că cineva intenționează ceva rău; a (nu) se supăra. 3) Supranume dat unei persoane (de obicei, în batjocură), bazându-se pe o trăsătură caracteristică a acesteia; poreclă. 4) Opinie publică bună sau rea despre cineva sau ceva; faimă; reputație. ◊ Cu ~ vestit; renumit. Fără (de) ~ a) care nu este cunoscut publicului; b) care nu este identificat; anonim. A-și face un ~ a fi cunoscut publicului printr-o activitate prodigioasă. A lăsa un ~ a lăsa o faimă bună. A-i merge ~le a i se duce vestea. 5) ling. Denumire comună pentru substantiv, adjectiv, pronume și numeral. ◊ ~ comun substantiv comun. ~ propriu substantiv propriu. ~ de agent autor al acțiunii, exprimat printr-un substantiv sau un adjectiv derivat de la un verb. ~ predicativ parte nominală a predicatului. /<lat. nomen (Sursa: NODEX )

NÚME s. 1. denumire, numire, (livr.) denominație, (rar) intitulare, (înv.) titlu, titulatură. (Ce ~ poartă?) 2. nume de botez v. prenume; nume de familie = patronim, patronimic, (înv. și reg.) poreclă; nume mic v. prenume. 3. v. poreclă. 4. v. apelativ. 5. v. substantiv. 6. v. reputație. (Sursa: Sinonime )

núme (núme), s. n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb ou care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume. (Sursa: DER )

núme s. n., art. númele; pl. núme (Sursa: Ortografic )

PEȘTE-CU-ȘAPTE-NÚME s. v. avat. (Sursa: Sinonime )

Declinări/Conjugări
nume   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular nume numele
plural nume numele
genitiv-dativ singular nume numelui
plural nume numelor
vocativ singular nume
plural numelor