NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

NÓIMĂ s. 1. v. logică. 2. v. justificare. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

NÓIMĂ s. v. accepție, cauză, considerent, conținut, îndreptățire, însemnare, înțeles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivație, obiectiv, pricină, prilej, rațiune, rol, rost, scop, semnificație, sens, temei, țel, țintă, valoare. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

nóimă (nóime), s. f. – Sens, logică, bun-simț. – Mr. noimă, megl. noimă „semnal”. Ngr. νόημα (Cihac, II, 679; Gáldi 213), cf. alb. noimë. Sec. XVIII. (Sursa: DER ) Copy to clipboard

nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

NÓIMĂ ~e f. 1) Înțeles adânc, ascuns; tâlc. ◊ Cu ~ a) cu înțeles; logic; b) în mod înțelept. Fără (nici o) ~ a) fără sens; b) prostește. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinație a unui lucru în funcție de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) înv. Imagine reprezentând ceva în mod convențional. /<ngr. nóima (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard