NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

NEMULȚUMÍT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămít, -ă adj.] – Ne- + mulțumit. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A NEMULȚUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

NEMULȚUMÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial (negativ de la mulțumit): ~tului i se ia darul se spune despre o persoană ingrată, care pierde ceea ce a primit. /ne- + mulțumit (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

NEMULȚUMÍ vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

NEMULȚUMÍT adj. 1. necăjit, supărat, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ că n-a putut să...) 2. neîmpăcat, nesatisfăcut. (Un om veșnic ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

Nemulțumit ≠ mulțumit, satisfăcut (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

nemulțumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumeáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard