NEGUȚĂTORÍ vb. IV v. negustori. (Sursa: DEX '98 )
NEGUȚĂTÓR s. m. v. negustor. (Sursa: DEX '98 )
| neguțător substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | neguțător | neguțătorul |
| plural | neguțători | neguțătorii |
| genitiv-dativ | singular | neguțător | neguțătorului |
| plural | neguțători | neguțătorilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
| neguțători verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) neguțători | neguțătorire | neguțătorit | neguțătorind | singular | plural |
| neguțătorește | neguțătoriți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | neguțătoresc | (să) neguțătoresc | neguțătoream | neguțătorii | neguțătorisem |
| a II-a (tu) | neguțătorești | (să) neguțătorești | neguțătoreai | neguțătoriși | neguțătoriseși |
| a III-a (el, ea) | neguțătorește | (să) neguțătorească | neguțătorea | neguțători | neguțătorise |
| plural | I (noi) | neguțătorim | (să) neguțătorim | neguțătoream | neguțătorirăm | neguțătoriserăm, neguțătorisem* |
| a II-a (voi) | neguțătoriți | (să) neguțătoriți | neguțătoreați | neguțătorirăți | neguțătoriserăți, neguțătoriseți* |
| a III-a (ei, ele) | neguțătoresc | (să) neguțătorească | neguțătoreau | neguțătoriră | neguțătoriseră |
* Formă nerecomandată
