Dex neajuns, neajuns, definiţie neajuns, dex.ro Mobile

A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns
A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge
A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns
A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri
A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă)

NEAJÚNS, neajunsuri, s. n. 1. Greutate, dificultate, neplăcere, necaz. 2. Lipsă, scădere; defect, cusur; dezavantaj. [Pr.: ne-a-] – Ne- + ajuns. (Sursa: DEX '98 )

NEAJÚNS2 ~uri n. 1) Lipsă a unei însușiri necesare; cusur; meteahnă; defect. 2) Situație dificilă; greutate; nevoie; încurcătură. [Sil. ne-a-] /ne- + ajuns (Sursa: NODEX )

NEAJÚNS1, neajunsuri, s. n. 1. Neplăcere, necaz, dificultate. 2. Lipsă, scădere, defect. – Din ne- + ajuns. (Sursa: DLRM )

NEAJÚNS s. 1. v. dificultate. 2. v. șicană. 3. v. vicisitudine. 4. neplăcere, (livr.) dezagrement. (Acest sistem comportă unele ~uri.) 5. v. dezavantaj. 6. v. necaz. 7. v. defect. (Sursa: Sinonime )

neajuns (s.n.) substantiv neutru		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	neajuns	neajunsul
nominativ-acuzativ	plural	neajunsuri	neajunsurile
genitiv-dativ	singular	neajuns	neajunsului
genitiv-dativ	plural	neajunsuri	neajunsurilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

neajuns (adj.) adjectiv		masculin		feminin
neajuns (adj.) adjectiv		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	neajuns	neajunsul	neajunsă	neajunsa
nominativ-acuzativ	plural	neajunși	neajunșii	neajunse	neajunsele
genitiv-dativ	singular	neajuns	neajunsului	neajunse	neajunsei
genitiv-dativ	plural	neajunși	neajunșilor	neajunse	neajunselor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—