Dex năimi, naimi, definiţie năimi, dex.ro Mobile

NĂIMÍ, năimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) angaja, a (se) tocmi pentru o muncă plătită. 2. Tranz. A închiria; a arenda. [Pr.: nă-i-. – Var.: nămí vb. IV] – Din năiem (înv. „chirie” < sl.). (Sursa: DEX '98 )

năimí vb. (sil. nă-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimésc, imperf. 3 sg. năimeá; conj. prez. 3 sg. și pl. năimească (Sursa: Ortografic )

A NĂIMÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A lua la lucru (printr-o înțelegere); a tocmi; a angaja. 2) A lua cu chirie; a închiria. 3) A lua în arendă; a arenda. [Sil. nă-i-] /<sl. naimu (Sursa: NODEX )

A SE NĂIMÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A intra într-un serviciu în schimbul unei plăți; a se tocmi; a se angaja. [Sil. nă-i-] /<sl. naimu (Sursa: NODEX )

năimi verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) năimi	năimire	năimit	năimind	singular	plural
		(a) năimi	năimire	năimit	năimind	năimește	năimiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	năimesc	(să) năimesc	năimeam	năimii	năimisem
	a II-a (tu)	năimești	(să) năimești	năimeai	năimiși	năimiseși
	a III-a (el, ea)	năimește	(să) năimească	năimea	năimi	năimise
plural	I (noi)	năimim	(să) năimim	năimeam	năimirăm	năimiserăm, năimisem*
	a II-a (voi)	năimiți	(să) năimiți	năimeați	năimirăți	năimiserăți, năimiseți*
	a III-a (ei, ele)	năimesc	(să) năimească	năimeau	năimiră	năimiseră

* Formă nerecomandată