mânzí, pers. 3 sg. mânzéște, vb. IV (reg.) a fecunda (o iapă), a se împerechea. (Sursa: DAR )
| mânzi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) mânzi | mânzire | mânzit | mânzind | singular | plural |
| — | — |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — |
| a III-a (el, ea) | mânzește | (să) mânzească | mânzea | mânzi | mânzise |
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — |
| a III-a (ei, ele) | mânzesc | (să) mânzească | mânzeau | mânziră | mânziseră |
