MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
MUȘINÁ vb. v. adulmeca, migăli, mirosi, mocăi, mocoși, moșmondi, moșmoni, ticăi. (Sursa: Sinonime )
mușiná vb., ind. prez. 3 sg. mușínă (Sursa: Ortografic )
MÚȘINĂ s. v. molie, țânțar. (Sursa: Sinonime )
mușínă, mușíni, s.f. (reg.) 1. țânțar; muscă. 2. mușiță. 3. molie. 4. viermănar. (Sursa: DAR )
| mușina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) mușina | mușinare | mușinat | mușinând | singular | plural |
| — | — |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — |
| a III-a (el, ea) | mușină | (să) mușine | mușina | mușină | mușinase |
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — |
| a III-a (ei, ele) | mușină | (să) mușine | mușinau | mușinară | mușinaseră |
| mușină substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mușină | mușina |
| plural | mușini | mușinile |
| genitiv-dativ | singular | mușini | mușinii |
| plural | mușini | mușinilor |
| vocativ | singular | mușină, mușino |
| plural | mușinilor |
