Dex moșteni, mosteni, definiţie moșteni, dex.ro Mobile

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, mostenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean. (Sursa: DEX '98 )

A MOȘTENÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean (Sursa: NODEX )

moștean substantiv masculin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	moștean	moșteanul
nominativ-acuzativ	plural	moșteni	moștenii
genitiv-dativ	singular	moștean	moșteanului
genitiv-dativ	plural	moșteni	moștenilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

moșteni verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) moșteni	moștenire	moștenit	moștenind	singular	plural
		(a) moșteni	moștenire	moștenit	moștenind	moștenește	moșteniți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	moștenesc	(să) moștenesc	moșteneam	moștenii	moștenisem
	a II-a (tu)	moștenești	(să) moștenești	moșteneai	moșteniși	moșteniseși
	a III-a (el, ea)	moștenește	(să) moștenească	moștenea	moșteni	moștenise
plural	I (noi)	moștenim	(să) moștenim	moșteneam	moștenirăm	moșteniserăm, moștenisem*
	a II-a (voi)	moșteniți	(să) moșteniți	moșteneați	moștenirăți	moșteniserăți, moșteniseți*
	a III-a (ei, ele)	moștenesc	(să) moștenească	moșteneau	moșteniră	moșteniseră

* Formă nerecomandată