MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe]. (Sursa: DN )
MONOMÓRF, -Ă adj. (despre fenomene, stări, boli etc.) care prezintă o singură formă. (< fr. monomorphe) (Sursa: MDN )
monomórf adj. m., pl. monomórfi; f. sg. monomórfă, pl. monomórfe (Sursa: Ortografic )
| monomorf adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | monomorf | monomorful | monomorfă | monomorfa |
| plural | monomorfi | monomorfii | monomorfe | monomorfele |
| genitiv-dativ | singular | monomorf | monomorfului | monomorfe | monomorfei |
| plural | monomorfi | monomorfilor | monomorfe | monomorfelor |
| vocativ | singular | monomorfule | monomorfo |
| plural | monomorfilor | monomorfelor |
