MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida. (Sursa: DEX '98 )
monohibridáre s. f., pl. monohibridări (Sursa: Ortografic )
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider. (Sursa: DEX '98 )
MONOHIBRIDÁ vb. tr. a încrucișa doi genitori din aceeași specie care diferă printr-un singur caracter ereditar. (< fr. monohybrider) (Sursa: MDN )
monohibridá vb., ind. prez. 1 sg. monohibridéz, 3 sg. și pl. monohibrideáză (Sursa: Ortografic )
| monohibrida verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) monohibrida | monohibridare | monohibridat | monohibridând | singular | plural |
| monohibridează | monohibridați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | monohibridez | (să) monohibridez | monohibridam | monohibridai | monohibridasem |
| a II-a (tu) | monohibridezi | (să) monohibridezi | monohibridai | monohibridași | monohibridaseși |
| a III-a (el, ea) | monohibridează | (să) monohibrideze | monohibrida | monohibridă | monohibridase |
| plural | I (noi) | monohibridăm | (să) monohibridăm | monohibridam | monohibridarăm | monohibridaserăm, monohibridasem* |
| a II-a (voi) | monohibridați | (să) monohibridați | monohibridați | monohibridarăți | monohibridaserăți, monohibridaseți* |
| a III-a (ei, ele) | monohibridează | (să) monohibrideze | monohibridau | monohibridară | monohibridaseră |
* Formă nerecomandată
| monohibridare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | monohibridare | monohibridarea |
| plural | monohibridări | monohibridările |
| genitiv-dativ | singular | monohibridări | monohibridării |
| plural | monohibridări | monohibridărilor |
| vocativ | singular | monohibridare, monohibridareo |
| plural | monohibridărilor |
