MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

MONOFONÍE s.f. (Fiz.) Proprietatea a ceea ce este monofonic. [Cf. fr. monophonie]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

MONOFONÍE s. f. 1. procedeu de reproducere a sunetelor înregistrate sau transmise prin radio folosind un singur canal. 2. tip de muzică în care melodia este executată solistic ori de către un grup vocal sau instrumental la unison sau octavă. (< fr. monophonie, engl. monophony) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

monofoníe s. f., g.-d. art. monofoníei (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard