MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu. (Sursa: DEX '98 )
MONOCLÁT adj. (Peior.; și s.m.) (Bărbat) care poartă monoclu. [< monoclu + -at]. (Sursa: DN )
monoclát adj. m. (sil. -clat), pl. monocláți; f. sg. monoclátă, pl. monocláte (Sursa: Ortografic )
monoclát s. m. (sil. -clat), pl. monocláți (Sursa: Ortografic )
| monoclat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | monoclat | monoclatul | monoclată | monoclata |
| plural | monoclați | monoclații | monoclate | monoclatele |
| genitiv-dativ | singular | monoclat | monoclatului | monoclate | monoclatei |
| plural | monoclați | monoclaților | monoclate | monoclatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
