MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom. (Sursa: DEX '98 )
MÓIMĂ s. v. maimuță, scrofulă, scurtă, uimă. (Sursa: Sinonime )
móimă (maimuță, umflătură) s. f. (sil. moi-), g.-d. art. móimei; pl. móime (Sursa: Ortografic )
| moimă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | moimă | moima |
| plural | moime | moimele |
| genitiv-dativ | singular | moime | moimei |
| plural | moime | moimelor |
| vocativ | singular | moimă, moimo |
| plural | moimelor |
