míșcă (míște), s. f. – Batistă legată cu care se dau lovituri la mîini, într-un joc de copii. Bg. miška „șoarece” (Candrea). (Sursa: DER )
| mișca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) mișca | mișcare | mișcat | mișcând | singular | plural |
| mișcă | mișcați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | mișc | (să) mișc | mișcam | mișcai | mișcasem |
| a II-a (tu) | miști | (să) miști | mișcai | mișcași | mișcaseși |
| a III-a (el, ea) | mișcă | (să) miște | mișca | mișcă | mișcase |
| plural | I (noi) | mișcăm | (să) mișcăm | mișcam | mișcarăm | mișcaserăm, mișcasem* |
| a II-a (voi) | mișcați | (să) mișcați | mișcați | mișcarăți | mișcaserăți, mișcaseți* |
| a III-a (ei, ele) | mișcă | (să) miște | mișcau | mișcară | mișcaseră |
* Formă nerecomandată
| mișcă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mișcă | mișca |
| plural | miște | miștele |
| genitiv-dativ | singular | miște | miștei |
| plural | miște | miștelor |
| vocativ | singular | mișcă, mișco |
| plural | miștelor |
