Dex.Ro Mobile
Vezi 21 expresii

« Back
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între2. ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se încaiere; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu1, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și altă inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit de ei. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus. (Sursa: DEX '98 )

MÍJLOC1 ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spațiu sau al unei suprafețe), situat la o distanță egală de marginile sau capetele periferice. ~ul străzii. Prin ~ul satului. ◊ În ~ul... a) între, printre; b) în limitele unui spațiu; c) alături de... De la ~ de la jumătate. 2) Moment care se află la o distanță egală de începutul și sfârșitul unui interval de timp; jumătate. ◊ La ~ între două intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsă între șolduri și coaste; talie; brâu. Încins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stări de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-și pune capul (sau gâtul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni într-o ceartă, într-o încăierare. /<lat. medius locus (Sursa: NODEX )

MÍJLOC s. 1. v. centru. 2. centru, (fig.) buric, inimă, (înv. fig.) dric. (În ~ul orașului.) 3. centru, miez, (fig) buric, inimă. (În ~ul pământului.) 4. (fig) sân. (Se află în ~ul familiei.) 5. jumătate. (La ~ul scândurii.) 6. v. brâu. 7. (ANAT.) șale (pl.). (O doare ~ul.) 8. jumătate. (La ~ul săptămânii.) 9. v. toi. 10. v. mod. 11. v. avere. 12. v. fond. 13. mijloc de transport v. vehicul. (Sursa: Sinonime )

MÍJLOC s. v. ambianță, anturaj, cadru, cerc, gros, intermediar, mediator, mediu, mijlocitor, mulțime, sferă, societate. (Sursa: Sinonime )

SECOLUL DE MÍJLOC s. v. evul mediu. (Sursa: Sinonime )

VÂRSTA DE MÍJLOC s. v. evul mediu. (Sursa: Sinonime )

VEACUL DE MÍJLOC s. v. evul mediu. (Sursa: Sinonime )

mijlóc (talie) s. n., pl. mijlócuri (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
mijloc (pl. -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mijloc mijlocul
plural mijlocuri mijlocurile
genitiv-dativ singular mijloc mijlocului
plural mijlocuri mijlocurilor
vocativ singular
plural

mijloc (pl. -oace)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mijloc mijlocul
plural mijloace, mijloace mijloacele, mijloacele
genitiv-dativ singular mijloc mijlocului
plural mijloace, mijloace mijloacelor, mijloacelor
vocativ singular
plural

mijloc
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.