MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme. (Sursa: DEX '98 )
MIÁSMĂ s.f. Emanație nesănătoasă, miros urât provenit din materii organice în descompunere; duhoare. [Pron. -mi-as-. / < fr. miasme, cf. gr. miasma – murdărie, pată]. (Sursa: DN )
MIÁSMĂ s. f. emanație urât mirositoare; duhoare. (< fr. miasme, gr. miasma) (Sursa: MDN )
MIÁSMĂ s. v. putoare. (Sursa: Sinonime )
Miasmă ≠ aromă, balsam (Sursa: Antonime )
miásmă (miásme), s. f. – Duhoare. Fr. miasme. – Der. miasmatic, adj., din fr. miasmatique; înmiasma, vb. (a răspîndi mirosuri urîte). (Sursa: DER )
miásmă s. f. (sil. mi-as-), g.-d. art. miásmei; pl. miásme (Sursa: Ortografic )
MIÁSMĂ ~e f. livr. Miros neplăcut; emanație rău mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme (Sursa: NODEX )
| miasmă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | miasmă | miasma |
| plural | miasme | miasmele |
| genitiv-dativ | singular | miasme | miasmei |
| plural | miasme | miasmelor |
| vocativ | singular | miasmă, miasmo |
| plural | miasmelor |
