METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

METÁL s.n. 1. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, ductil și maleabil, de obicei solid la temperatura obișnuită. 2. Aliaj al unor metale (1). [Pl. -le, -luri. / cf. fr. métal, germ. Metall < lat. metallun]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

METÁL1, metale, s.n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și electricitate, ductil și maleabil, solid la temperatură obișnuită. (din fr. métal, germ. Metall, lat. metallum) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

METAL-2 elem. v. Metalo-. (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

METÁL s. (CHIM.) (înv.) madem. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

metál s. n., pl. metále (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

METÁL ~e n. Element chimic cu luciu specific, caracterizat prin conductibilitate termică și electrică, opacitate, ductibilitate și maleabilitate. /<fr. métal, germ. Metall (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

heavy métal [pron. hévi métăl] s. n. (Sursa: DOOM 2 ) Copy to clipboard