MELANCÓLIC, -Ă,melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. (Sursa: DEX '98 )
MELANCÓLIC, -Ăadj.1. Stăpânit de melancolie, de tristețe; deprimat; care are fire închisă. ♦ Care arată, care exprimă melancolie. 2. Care suferă de melancolie (2). [< fr. mélancolique]. (Sursa: DN )
MELANCÓLIC, -Ăadj. 1. (și adv.) stăpânit de melancolie; deprimat. ◊ care exprimă melancolie; trist, posomorât. 2. care suferă de melancolie (2). (< fr. mélancolique) (Sursa: MDN )
MELANCÓLIC adj. 1. trist, (înv.) melanholicos. (Om ~; privire ~.) 2. v. elegiac. 3. posomorât, trist. (O noapte ~.) (Sursa: Sinonime )
Melancolic ≠ șăgalnic (Sursa: Antonime )
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. sg. melancólică, pl. melancólice (Sursa: Ortografic )
MELANCÓLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de melancolie; propriu melancoliei. Gând ~. 2) Care suferă de melancolie; bolnav de melancolie. 3) Care este curpins de melancolie. Caracter ~. 4) Care inspiră melancolie; în stare să producă melancolie. Muzică ~că. Privire ~că. /<fr. mélancolique (Sursa: NODEX )
