MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance. (Sursa: DEX '98 )
MEFIÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Neîncredere. [Pron. -fi-en-, pl. -țe. / cf. fr. méfiance]. (Sursa: DN )
MEFIÉNȚĂ s. f. 1. neîncredere, bănuială. 2. suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. (< fr. méfiance) (Sursa: MDN )
mefiénță s. f. (sil. -fi-en-), g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe (Sursa: Ortografic )
| mefiență substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mefiență | mefiența |
| plural | mefiențe | mefiențele |
| genitiv-dativ | singular | mefiențe | mefienței |
| plural | mefiențe | mefiențelor |
| vocativ | singular | mefiență, mefiențo |
| plural | mefiențelor |
