MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. (Sursa: DEX '98 )
meșteșugărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugăreáscă (Sursa: Ortografic )
A MEȘTEȘUGĂRÍ ~ésc intranz. rar A practica ocupația de meșteșugar; a fi meșteșugar. /Din meșteșugar (Sursa: NODEX )
| meșteșugări verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) meșteșugări | meșteșugărire | meșteșugărit | meșteșugărind | singular | plural |
| meșteșugărește | meșteșugăriți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | meșteșugăresc | (să) meșteșugăresc | meșteșugăream | meșteșugării | meșteșugărisem |
| a II-a (tu) | meșteșugărești | (să) meșteșugărești | meșteșugăreai | meșteșugăriși | meșteșugăriseși |
| a III-a (el, ea) | meșteșugărește | (să) meșteșugărească | meșteșugărea | meșteșugări | meșteșugărise |
| plural | I (noi) | meșteșugărim | (să) meșteșugărim | meșteșugăream | meșteșugărirăm | meșteșugăriserăm, meșteșugărisem* |
| a II-a (voi) | meșteșugăriți | (să) meșteșugăriți | meșteșugăreați | meșteșugărirăți | meșteșugăriserăți, meșteșugăriseți* |
| a III-a (ei, ele) | meșteșugăresc | (să) meșteșugărească | meșteșugăreau | meșteșugăriră | meșteșugăriseră |
* Formă nerecomandată
