MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante. (Sursa: DEX '98 )
MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante]. (Sursa: DN )
MÁNTĂ s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante) (Sursa: MDN )
MÁNTĂ s. v. mantie. (Sursa: Sinonime )
mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte (Sursa: Ortografic )
| mantă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mantă | manta |
| plural | mante | mantele |
| genitiv-dativ | singular | mante | mantei |
| plural | mante | mantelor |
| vocativ | singular | mantă, manto |
| plural | mantelor |
