MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine. (Sursa: DEX '98 )
MANSUETÚDINE s.f. (Liv.) Blândețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine]. (Sursa: DN )
MANSUETÚDINE s. f. blândețe, bunătate. (< fr. mansuétude, lat. mansuetudo) (Sursa: MDN )
MANSUETÚDINE s. v. blândețe, bunătate. (Sursa: Sinonime )
mansuetúdine s. f. (sil. -su-e-), g.-d. art. mansuetúdinii (Sursa: Ortografic )
| mansuetudine substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mansuetudine | mansuetudinea |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | mansuetudini | mansuetudinii |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | mansuetudine, mansuetudineo |
| plural | — |
