MÂNECÁ,mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. (Sursa: DEX '98 )
A MÂNECÁ mânecintranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare (Sursa: NODEX )
MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt. (Sursa: Sinonime )
mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe). (Sursa: DER )
mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă (Sursa: Ortografic )
