MANEÁ,manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. manì. (Sursa: DEX '98 )
MANEÁ s. v. topor. (Sursa: Sinonime )
maneá (manéle), s. f. – Melodie turcească. Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane. (Sursa: DER )
maneá (cântec) s. f., art.. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle (Sursa: Ortografic )
MÂNEÁ,mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere. (Sursa: DEX '98 )
A MÂNEÁ mânintranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere (Sursa: NODEX )
MANEÁ ~élef. Cântec de dragoste cu melodie duioasă și tărăgănată, caracteristic popoarelor orientale. /<turc. mani (Sursa: NODEX )
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi. (Sursa: Sinonime )
MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi. (Sursa: Sinonime )
mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum). (Sursa: DER )
mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând (Sursa: Ortografic )
MANEA (sec. 17), meșter constructor român. Principalul realizator al ansamblului monastic Hurez (1690-1697); i se atribuie conducerea lucrărilor bisericii și a hanului Sf. Gheorghe Nou din București. (Sursa: DE )
