Dex mândru, mandru, definiţie mândru, dex.ro Mobile

(A se crede) coborât cu hârzobul din cer = (a se crede) mult superior celor din jur, (a fi) mândru, îngâmfat
A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit
A călca popește = a fi mândru fără motiv, a-și da ifose, a face pe grozavul
A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere
A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru
A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa
A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru
A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru
A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul
A ține capul sus sau a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios
A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat
a călca năstrăpat = a merge urât, aruncând picioarele; a călca în străchini, a călca mândru, cu trufie, apăsat

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de s*x opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. (Sursa: DEX '98 )

MÂNDRU1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnității și onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeț; măreț. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admirație; plin de semeție. /<sl. mondru (Sursa: NODEX )

MÂNDRU2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de s*x opus; iubit. /<sl. mondru (Sursa: NODEX )

MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeț, țanțoș, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaș. (Sursa: Sinonime )

MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeș, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înțelept, înzestrat, maiestuos, măreț, minunat, pregătit, priceput, semeț, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic. (Sursa: Sinonime )

Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât (Sursa: Antonime )

mîndru (mấndră), adj. – 1. (Înv.) Înțelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, drăguț. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se „a se înfumura”. – Der. mîndră, s. f. (iubită, prietenă); mîndrenie, s. f. (Trans., frumusețe); mîndreță (var. mîndreață), s. f. (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, s. f. (înv., înțelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a iniția, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; poșmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a cărui der. nu este clară; preamîndru, adj. (înțelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s. f. (înțelepciune), sec. XVI, înv. (Sursa: DER )