MANDATÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care primește un mandat, o împuternicire. [< mandata]. (Sursa: DN )
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater. (Sursa: DEX '98 )
MANDATÁ vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater]. (Sursa: DN )
MANDATÁ vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr. mandater) (Sursa: MDN )
MANDATÁ vb. v. ordonanța. (Sursa: Sinonime )
mandatá vb., ind. prez. 1 sg. mandatéz, 3 sg. și pl. mandateáză (Sursa: Ortografic )
| mandata verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) mandata | mandatare | mandatat | mandatând | singular | plural |
| mandatează | mandatați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | mandatez | (să) mandatez | mandatam | mandatai | mandatasem |
| a II-a (tu) | mandatezi | (să) mandatezi | mandatai | mandatași | mandataseși |
| a III-a (el, ea) | mandatează | (să) mandateze | mandata | mandată | mandatase |
| plural | I (noi) | mandatăm | (să) mandatăm | mandatam | mandatarăm | mandataserăm, mandatasem* |
| a II-a (voi) | mandatați | (să) mandatați | mandatați | mandatarăți | mandataserăți, mandataseți* |
| a III-a (ei, ele) | mandatează | (să) mandateze | mandatau | mandatară | mandataseră |
* Formă nerecomandată
| mandatat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mandatat | mandatatul | mandatată | mandatata |
| plural | mandatați | mandatații | mandatate | mandatatele |
| genitiv-dativ | singular | mandatat | mandatatului | mandatate | mandatatei |
| plural | mandatați | mandataților | mandatate | mandatatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
