mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat. /<fr. mandataire (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

MANDATÁ vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

MANDATÁ vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr. mandater) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

MANDATÁ vb. v. ordonanța. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

mandatá vb., ind. prez. 1 sg. mandatéz, 3 sg. și pl. mandateáză (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

mandatár s. m., pl. mandatári (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard