MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană. (Sursa: DEX '98 )
A SE MĂNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană (Sursa: NODEX )
măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză (Sursa: Ortografic )
| măna verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) măna | mănare | mănat | mănând | singular | plural |
| — | — |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — |
| a III-a (el, ea) | mănează | (să) măneze | măna | mănă | mănase |
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — |
| a III-a (ei, ele) | mănează | (să) măneze | mănau | mănară | mănaseră |
