MÂNÁ,mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede.2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. (Sursa: DEX '98 )
A MÂNÁ mântranz. 1) (animale, mai ales de tracțiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ◊ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracțiune animală) A face să se miște conducând într-o anumită direcție. 3) pop. (persoane) A obliga cu forța la ceva. 4) A mișca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcție. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari (Sursa: NODEX )
MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.)2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.) (Sursa: Sinonime )
MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite. (Sursa: Sinonime )
mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112). (Sursa: DER )
mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. și pl. mână; conj. prez. 3 sg. și pl. mâne; ger. mânând (Sursa: Ortografic )
mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f. (Sursa: Ortografic )
sărút mâna (formulă de salut sau de mulțumire) vb. + s. f. (Sursa: Ortografic )
