MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner. (Sursa: DEX '98 )
MANȘONÁ vb. tr. a îmbina două țevi, bare etc. cu o mufă sau un manșon (2). (< fr. manchonner) (Sursa: MDN )
manșoná vb., ind. prez. 1 sg. manșonéz, 3 sg. și pl. manșoneáză (Sursa: Ortografic )
| manșona verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) manșona | manșonare | manșonat | manșonând | singular | plural |
| manșonează | manșonați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | manșonez | (să) manșonez | manșonam | manșonai | manșonasem |
| a II-a (tu) | manșonezi | (să) manșonezi | manșonai | manșonași | manșonaseși |
| a III-a (el, ea) | manșonează | (să) manșoneze | manșona | manșonă | manșonase |
| plural | I (noi) | manșonăm | (să) manșonăm | manșonam | manșonarăm | manșonaserăm, manșonasem* |
| a II-a (voi) | manșonați | (să) manșonați | manșonați | manșonarăți | manșonaserăți, manșonaseți* |
| a III-a (ei, ele) | manșonează | (să) manșoneze | manșonau | manșonară | manșonaseră |
* Formă nerecomandată
