MAGNIFICÉNȚĂ, magnificențe, s. f. (Livr.) Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. – Din fr. magnificence, it. magnificenza. (Sursa: DEX '98 )
MAGNIFICÉNȚĂ s.f. Măreție, lux, fast, strălucire. [Cf. fr. magnificence, it. magnificenza, lat. magnificentia]. (Sursa: DN )
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. grandoare, măreție, strălucire; fast, lux. (< fr. magnificence, it. magnificenza) (Sursa: MDN )
magnificénță s. f., g.-d. art. magnificénței; pl. magnificénțe (Sursa: Ortografic )
Magnificénța sa (voástră) s. f. art. + adj. (Sursa: Ortografic )
| magnificență substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | magnificență | magnificența |
| plural | magnificențe | magnificențele |
| genitiv-dativ | singular | magnificențe | magnificenței |
| plural | magnificențe | magnificențelor |
| vocativ | singular | magnificență, magnificențo |
| plural | magnificențelor |
