MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n. (3, 4) s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se întrebuințează ca podoabă de preț; perlă. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrimioară, cerceluș. 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári. (Sursa: DEX '98 )
MĂRGĂRITÁR s. 1. v. perlă. 2. v. lăcrimioară. 3. v. vâsc. (Sursa: Sinonime )
mărgăritár (bot.) s. m. (Sursa: Ortografic )
mărgăritár (perlă) s. n., pl. mărgăritáre (Sursa: Ortografic )
MĂRGĂRITÁR1 mărgăritaren. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; perlă; mărgărit. 2) fig. Obiect de valoare foarte mare; mărgărit. /<ngr. margaritári (Sursa: NODEX )
MĂRGĂRITÁR2 mărgăritarim. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgărit; lăcrimioară. /<ngr. margaritári (Sursa: NODEX )
GĂINĂ-CU-MĂRGĂRITÁRE s. v. bibilică. (Sursa: Sinonime )
găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., pl. găíni-cu-mărgăritáre (Sursa: Ortografic )
scóică de mărgăritár s. f. + prep. + s. n. (Sursa: Ortografic )
