MĂRGĂRÍNT s. m. v. mărgărit1. (Sursa: DEX '98 )
MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit1. (Sursa: DLRM )
mărgărít (mărgărínt) (plantă) s. m., pl. -; s. n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi) (Sursa: DMLR )
| mărgărint (s.m.; -ți) substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mărgărint | mărgărintul |
| plural | mărgărinți | mărgărinții |
| genitiv-dativ | singular | mărgărint | mărgărintului |
| plural | mărgărinți | mărgărinților |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
| mărgărint (s.n.; -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mărgărint | mărgărintul |
| plural | mărgărinte | mărgărintele |
| genitiv-dativ | singular | mărgărint | mărgărintului |
| plural | mărgărinte | mărgărintelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
| mărgărint (s.n.; -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | mărgărint | mărgărintul |
| plural | mărgărinturi | mărgărinturile |
| genitiv-dativ | singular | mărgărint | mărgărintului |
| plural | mărgărinturi | mărgărinturilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
