MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

MÂNÉR s. 1. v. toartă. 2. (pop.) mănușă. (~ al unei unelte.) 3. v. coadă. 4. v. plăsea. 5. v. braț. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

MÂNÉR s. v. cocârlă. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

mânér s. n., pl. mânére (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

MÂNÉR ~e n. Parte a unui obiect (ușă, vas, instrument, unealtă etc.) de care se apucă sau se ține cu mâna. /mână + suf. ~ar (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

mîner (mânére), s. n. – Toartă. – Mr. mîneare, megl. mănar. De la mână, cu suf. -er, sau, mai puțin probabil din lat. manuarius (REW 5332). (Sursa: DER ) Copy to clipboard