(E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax
A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor
A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate
A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil
A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare
A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare
A astupa găuri = a reuși să realizeze unele lucruri strict necesare; a plăti (din) datorii
A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi
A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire
A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare)
A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru
A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială
A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala
A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea
A face o achiziție = a procura, în condiții avantajoase, ceva de pret, un lucru rar
A face o achiziție = a procura, în condiții avantajoase, un lucru rar
A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina
A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nici o ispravă
A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare
A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare)
A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că un lucru se va sfârși în mod favorabil (sau nefavorabil)
A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva)
A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna
A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători
A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile
A făgădui cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile
A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat
A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș
A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația
A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru
A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie
A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă
A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă
A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute
A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru
A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare
A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost
A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune
A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare
A proceda prin eliminare = a căuta să descoperi ceva înlăturând pe rând elementele nerelevante pentru a reține esențialul, lucrul căutat etc.
A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul
A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească
A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru
A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături
A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva
A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate)
A pune cuiva ștreangul de gât = a constrânge pe cineva să facă un lucru
A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute
A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite)
LÚCRU,lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ Lucru în sine = noțiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectivă, existentă independent de cunoașterea noastră, care, deși percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esența ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ♦ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru;b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru;c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupație, a fi în slujbă; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în evul mediu țăranii dependenți din țările române și care consta în prestații de muncă în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forței care acționează asupra corpului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă. 2. Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare;c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
LÚCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealtă. (Ființe și ~uri.)2. muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.)3. v. activitate. 4. v. faptă. 5. v. problemă. 6. v. chestiune. 7. v. întâmplare. 8.(FIZ.) lucru mecanic = (ieșit din uz) travaliu. (Sursa: Sinonime )
lúcru s. n. (sif. -cru), art. lúcrul; pl. lúcruri (Sursa: Ortografic )
LUCRÁ,lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. (Sursa: DEX '98 )
LÚCRU ~rin. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casă. ◊ ~ prost (sau rău) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, muncă pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi în care se lucrează. ~ manual a) lucru de mână; b) obiecte lucrate de mână. Metodă de ~ metodă folosită în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furcă cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei mașini care funcționează cu transmisii mecanice; b) lucru făcut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o soluție; chestiune; problemă. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fără însemnătate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra (Sursa: NODEX )
LUCRÁ vb. 1. v. munci. 2. v. activa. 3. a funcționa, a servi, a sluji, (înv.) a posluși. (~ de 20 de ani ca laborantă.)4. v. prelucra. 5. v. cultiva. 6. v. funcționa. (Sursa: Sinonime )
LUCRÁ vb. v. acționa, complota, conjura, conspira, unelti. (Sursa: Sinonime )
A lucra ≠ a (se) odihni, a ședea, a trândăvi, a trântori (Sursa: Antonime )