LOGODÍT, -Ălogodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi. (Sursa: DEX '98 )
LOGODÍ,logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi. (Sursa: DEX '98 )
A SE LOGODÍ mă ~éscintranz. A se angaja prin logodnă să se căsătorească. /<sl. lagoditi (Sursa: NODEX )
LOGODÍ vb. (reg.) a (se) tocmi, (Transilv.) a (se) credinți, a (se) încredința, (înv.) a (se) arăvonisi, a (se) fidanța, a (se) jurui. (Tinerii s-au ~.) (Sursa: Sinonime )
logodí (logodésc, logodít), vb. – 1. (Refl.) A se lega, a contracta o căsătorie. – 2. A lega prin logodnă pe cineva. Sl. lagoditi „a se înțelege, a trata ceva” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 339; Cihac, II, 175), cu asimilarea vocalei atone (*lăgodi), cf. rus. lagoda „învoială”. Roesler 572 deriva în mod echivoc acest cuvînt din gr. δίδωλόγον „a promite”. – Der. logodnă, s. f. (calitate de logodnic, perioada de timp cît doi tineri sînt logodiți), cf. sl. lagodinŭ „potrivit, convenabil”, cuvînt ce se folosește în Munt., Mold. și Trans. de E. (ALR, II, 158); logodnic, s. m. (tînăr logodit); logodnică, s. f. (fată logodită); logodită, s. f. (înv., logodnică); logoditor, s. m. (înv., logodnic); logodință, s. f. (înv., logodnă). (Sursa: DER )
logodí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 sg. și pl. logodeáscă (Sursa: Ortografic )
