LOCUÍNȚĂ,locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință. (Sursa: DEX '98 )
LOCUÍNȚĂ s. 1. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?)2.locuință lacustră = locuință palustră; locuință palustră v. locuință lacustră. (Sursa: Sinonime )
locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe (Sursa: Ortografic )
LOCUÍNȚĂ ~ef. Casă, încăpere în care se locuiește. [G.-D. locuinței; Sil. -cu-in-] /a locui + suf. ~ință (Sursa: NODEX )
