LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ◊ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

LOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. ♦ valoare ~ă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu ~ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. (< fr. locatif) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

locatív adj. m., pl. locatívi; f. sg. locatívă, pl. locatíve (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

locatív s. n., pl. locatíve (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

LOCATÍV1 ~e n. Caz al complementului circumstanțial de loc în unele limbi. /<fr. locatif (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

LOCATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care ține de locuință; propriu locuinței. ◊ Spațiu ~ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard