A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost Bun de gură = vorbăreț, limbut LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă ). (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard
LIMBÚT adj. v. elocvent. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard
LIMBÚT s., adj. v. flecar . (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard
Limbut ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, nevorbăreț (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard
limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; f. sg. limbútă, pl. limbúte (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard
LIMBÚT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care spune vorbe goale; care limbuțește; flecar; vorbăreț. /<lat. linguutus (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard
limbut adjectiv masculin feminin nearticulat articulat nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular limbu t limbu tul limbu tă limbu ta plural limbu ți limbu ții limbu te limbu tele genitiv-dativ singular limbu t limbu tului limbu te limbu tei plural limbu ți limbu ților limbu te limbu telor vocativ singular — — plural — —
