(A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune
A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie
A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic
A avea limba ascuțită = a avea obiceiul să critice (cu răutate)
A avea limba dezlegată = a fi extrem de vorbăreț, a spune tot ce știe
A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent
A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar
A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț
A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret
A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit
A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut
A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut
A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie
A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba
A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate
A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească
A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; a vorbi afectat
A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele
A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.)
A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească
A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte
A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte
A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească
A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit
A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească
A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi
A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică
A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva
A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu
A vorbi (sau a grăi, a bolborosi) turcește = a vorbi o limbă neînțeleasă; a rosti cuvintele neclar, încât nu este înțeles
A(-i) dezlega (sau, , a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască
A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut
A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost
A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult)
A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni
A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia
A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă
Bun de gură = vorbăreț, limbut
Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții)
Pe arăpie = arăbește; în limba arabă
Pe românie = în românește, în limba română
Pe slavonie = în limba slavonă
Pe turcie = în limba turcă
a fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil
În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus
LIMB,limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus. (Sursa: DEX '98 )
LIMBs.n.1. Partea lată a unei frunze, legată de ramură prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument de măsură. ♦ Marginea unui astru. ♦ Creastă marginală a unei formații anatomice circulare. 3. Navă pentru operații de limbare. // s.m. (Teol.) Loc în cer unde catolicismul presupune că ar sta sufletele drepților și ale copiilor morți nebotezați, înainte de venirea lui Cristos. [< fr. limbe, cf. lat. limbus]. (Sursa: DN )
LIMBs. n. 1. partea lățită a unei frunze, petale sau sepale; lamină (1). 2. marginea gradată a scării unui instrument de măsură. 3. marginea unui astru. 4. creastă marginală a unei formații anatomice circulare. 5. navă folosită în operații de limbare. 6. loc unde catolicismul presupune că ar sta sufletele drepților decedați înainte de venirea lui Cristos și ale copiilor nebotezați. (< fr. limbe, germ. Limbus) (Sursa: MDN )
LIMB s. (BOT.) lamină. (~ al unei frunze.) (Sursa: Sinonime )
limb s. n., pl. límburi (Sursa: Ortografic )
LIMB ~urin. Parte lată a unei frunze. /<lat. limbus, fr. limbe, germ. Limbus (Sursa: NODEX )
