LEÁFĂ1,lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură” (influențat de leafă2). (Sursa: DEX '98 )
LEÁFĂ2,lefuri, s. f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. (u)lefa, bg. lefe. (Sursa: DEX '98 )
LEÁFĂ s. v. adâncitură, ascuțiș, lamă, limbă, scobitură, tăiș. (Sursa: Sinonime )
LEÁFĂ s. 1. v. salariu. 2. v. soldă. (Sursa: Sinonime )
leáfă, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobită a lingurii, găvan. 2. scândurică, băț. 3. lopățică. (Sursa: DAR )
leáfă (léfi), s. f. – 1. Soldă, remunerație a soldaților plătiți. – 2. Salariu. – Var. (înv.) lefea, (pl.) lefuri. Tc. ülefe, ölefe (Șeineanu, II, 233; Cihac, II, 539; Berneker 683), cf. ngr. λουψές, bg. lefe, alb. ljufé, sb., rut. lefa, pol. lafa. Sec. VII. – Der. lefegiu, s. m. (înv., mercenar, soldat de origine străină; salariat), din tc. lefeci; lefar, s. m. (Bucov., funcționar, subaltern); lefaș, s. m. (salariat). (Sursa: DER )
leáfă (léfe), s. f. – 1. Partea scobită a unei linguri, găvan. – 2. Polonic de lemn, lingură de lemn. – 3. Mai de lemn, paletă, rachetă. – 4. Lamă, tăișul unor instrumente. – 5. Capătul daracului. – Var. (Bucov.) leașcă. Germ. Löffel „lingură”, prin intermediul săs. leifel (Lacea, Dacor., IV, 779; DAR). (Sursa: DER )
leáfă (găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfi (Sursa: Ortografic )
leáfă (retribuție) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuri (Sursa: Ortografic )
LEÁFĂ1 léfurif. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; remunerație; salariu; retribuție. [G.-D. lefii] /<turc. ulufe (Sursa: NODEX )
LEÁFĂ2 lefif. rar 1) Lopată mică pentru tăpșit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăișul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săș. le[i]fel (Sursa: NODEX )
