LARÍNGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

LARÍNGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

LARÍNGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

LARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghițitoare, (reg.) gâtiță. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

larínge s. n., pl. larínge (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

LARÍNGE ~ n. Partea superioară a traheii unde se găsesc și coardele vocale. /<it. laringe (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

LARÍNGE (‹ it.) s. n. Organul esențial al fonației, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus între faringe și trahee, în partea mediană și anterioară a gâtului, format din mai multe cartilaje articulate între ele și puse în mișcare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glotă, este închis în momentul deglutiției de epiglotă. Sin. (pop.) beregată. (Sursa: DE ) Copy to clipboard