JICNÍ vb. IV. v. jigni. (Sursa: DEX '98 )
| jicni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) jicni | jicnire | jicnit | jicnind | singular | plural |
| jicnește | jicniți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | jicnesc | (să) jicnesc | jicneam | jicnii | jicnisem |
| a II-a (tu) | jicnești | (să) jicnești | jicneai | jicniși | jicniseși |
| a III-a (el, ea) | jicnește | (să) jicnească | jicnea | jicni | jicnise |
| plural | I (noi) | jicnim | (să) jicnim | jicneam | jicnirăm | jicniserăm, jicnisem* |
| a II-a (voi) | jicniți | (să) jicniți | jicneați | jicnirăți | jicniserăți, jicniseți* |
| a III-a (ei, ele) | jicnesc | (să) jicnească | jicneau | jicniră | jicniseră |
* Formă nerecomandată
| jicnire substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | jicnire | jicnirea |
| plural | jicniri | jicnirile |
| genitiv-dativ | singular | jicniri | jicnirii |
| plural | jicniri | jicnirilor |
| vocativ | singular | jicnire, jicnireo |
| plural | jicnirilor |
