IZBÚC,izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
izbúc s. n., pl. izbúcuri (Sursa: Ortografic )
IZBÚC s. m. Izvor cu izbucnire și scurgere intermitente, care se formează în reg. carstice și funcționează pe principiului sifonului (ex. izbucul Călugări din com. Cărpinet, jud. Bihor, izbucul Bujor de pe valea Poșoga, afl. al Arieșului ș.a.); izvor intermitent. (Sursa: DE )
IZBUC, mănăstire înființată între anii 1928 și 1930, în jud. Bihor, com. Cărpinet, având două biserici, una de lemn, Izvorul Tămăduirii, și alta de zid, Adormirea Maicii Domnului (cu picturi murale executate în 1969-1972). (Sursa: DE )
