ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință. (Sursa: DEX '98 )
ISCUSÍNȚĂ s. 1. v. îndemânare. 2. v. ingeniozitate. 3. v. măiestrie. 4. v. inteligență. (Sursa: Sinonime )
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe (Sursa: Ortografic )
ISCUSÍNȚĂ ~e f. Calitatea de a fi iscusit; îndemânare; dibăcie; abilitate. /a iscusi + suf. ~ință (Sursa: NODEX )
| iscusință substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | iscusință | iscusința |
| plural | iscusințe | iscusințele |
| genitiv-dativ | singular | iscusințe | iscusinței |
| plural | iscusințe | iscusințelor |
| vocativ | singular | iscusință, iscusințo |
| plural | iscusințelor |
