INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocațiúne s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INVOCÁȚIE s.f. Invocare. ♦ Parte a unei opere literare în care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira. [Gen. -iei, var. invocațiune s.f. / cf. fr. invocation, lat. invocatio]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INVOCÁȚIE s. f. 1. invocare. 2. procedeu artistic, rugăminte prin care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira. ♦ ~ retorică = invocație patetică. (< fr. invocation, lat. invocatio) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

INVOCÁȚIE s. v. invocare. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

invocáție s. f. vocație (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

INVOCÁȚIE ~i f. 1) v. A INVOCA. 2) Citare ca argument pentru susținerea unei afirmații. 3) Chemare a unui poet adresată muzei pentru a-l inspira. [G.-D. invocației] /<fr. invocation, lat. invocatio, ~onis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard