A bate pe cineva cu propriile lui arme = a învinge pe cineva cu propriile lui argumente
A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda
A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge
A face pe (sau din) cineva papară = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva
A fi zăitin pe apă = a fi nevinovat; a învinge, a birui
A ieși deasupra ca untdelemnul = a birui, a învinge; a se confirma, a se adeveri
A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva
A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri
ÎNVÍNGE,învíng, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). (Sursa: DEX '98 )
A ÎNVÍNGE învíngtranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorințe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince (Sursa: NODEX )
ÎNVÍNGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăși.5. v. stăpâni. 6. a(-și) domina, a(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni. (Și-a ~ durerea.)7. v. răzbi. (Sursa: Sinonime )
învínge (învíng, învíns), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea c › g se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge. (Sursa: DER )
învínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns (Sursa: Ortografic )
