ÎNTRECÚT ~tă (~ți, ~te) v. A ÎNTRECE. ◊ Pe ~te luându-se la întrecere; întrecându-se care mai de care. /v. a întrece (Sursa: NODEX )
întrecút s.n. (înv.) întrecere. (Sursa: DAR )
întrecút s. n. (pl. întrecúte în loc. pe ~) (Sursa: Ortografic )
| întrece verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) întrece | întrecere | întrecut | întrecând | singular | plural |
| întreci, întrece- | întreceți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | întrec | (să) întrec | întreceam | întrecui | întrecusem |
| a II-a (tu) | întreci | (să) întreci | întreceai | întrecuși | întrecuseși |
| a III-a (el, ea) | întrece | (să) întreacă | întrecea | întrecu | întrecuse |
| plural | I (noi) | întrecem | (să) întrecem | întreceam | întrecurăm | întrecuserăm, întrecusem* |
| a II-a (voi) | întreceți | (să) întreceți | întreceați | întrecurăți | întrecuserăți, întrecuseți* |
| a III-a (ei, ele) | întrec | (să) întreacă | întreceau | întrecură | întrecuseră |
* Formă nerecomandată
| întrecut adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | întrecut | întrecutul | întrecută | întrecuta |
| plural | întrecuți | întrecuții | întrecute | întrecutele |
| genitiv-dativ | singular | întrecut | întrecutului | întrecute | întrecutei |
| plural | întrecuți | întrecuților | întrecute | întrecutelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
