INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

INTERJÉCȚIE s.f. (Gram.) Parte de vorbire neflexibilă fără funcție sintactică și care exprimă stări sufletești sau imită sunete, zgomote etc. [Gen. -iei, var. interjecțiune s.f. / cf. fr. interjection, lat. interiectio]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

INTERJÉCȚIE s. f. parte de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufletești, imită sunete, zgomote etc. (< fr. interjection, lat. interiectio) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

interjécție s. f. (sil. -ți-e), art. interjécția (sil. -ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

INTERJÉCȚIE ~i f. lingv. Parte de vorbire neflexibilă care exprimă atitudinea afectivă a vorbitorului sau care imită sunete din realitatea înconjurătoare. [G.-D. interjecției] /<lat. interjectio, ~onis, fr. interjection (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard